"Prin educaţie vei ajunge sa iubesti miscarea în natură, până la cel mai mic detaliu."

grupul țintă

Grupul țintă aste format din:

  • 440 de studenți, din care 300 provenind din grupuri vulnerabile, sprijiniți la participarea și finalizarea cursurilor universitare, prin activități complexe: consiliere, acordarea de subvenții/burse, participarea la programe de tip mentorat și educație antreprenoriala. Fiecare student din grupul ținta va beneficia de consilierea psihologică în domeniul psihologic și profesional realizată de către o persoană calificată; Va beneficia de activități de mentorat realizate de către cadrele didactice universitare, va beneficia de participarea la cursuri de antreprenoriat cu aplicații practice în domeniul de licență, de întâlniri cu mediul de afaceri și de consultantă în realizarea unui plan de afaceri propriu.
  • cei 300 provenind din grupuri vulnerabile, vor beneficia de subvenții de maxim 300 de lei pe luna in ultimele trei semestre de studii.
  • 80 de cadre didactice universitare care vor avea competențe didactice crescute, inclusiv în domeniul antreprenorial.